Sunt Cinci ani. Sunt cat o viata. Sunt atata timp cat m-am tot mintit ca pot sa fiu fericita, ca suntem fericiti... Ca ne intelgem bine. Dar realitatea nu e Asa.
Mi-am pus sufletul pe foaie in fata ta, si nu ti-a pasat. Ai citit Fara interes sufletul meu si l-ai mototolit ca pe o ciorna de hartie, si l-ai aruncat la gunoi.
Dupa Cinci ani inca Mai sper, si culmea ca in una din zilele trecute ne-am simtit minunat, am iesit la film Doar noi doi, am iesit seara la plimbare... In timp ce ne plimbat eu vorbeam despre noi, ca ce repede a trecut timpul impreuna, cum o sa sarbatorim anniversarea noastra, dar tu erau plecat departe cu gandul si ma aprobai absent. In urmatoarele zile ai inceput sa fii din ce in ce mai ganditor, si te-am surprins de multe ori uitandute in gol, vorbeam cu tine si parca vedeai prin mine, parca nu existam in fata ta. Noaptea ai inceput sa raspunzi la emailuri pt munca, dimineata devreme (inca nu s.a luminat) si tu raspunzi la tel in legatura cu munk.
Nu stiu si nu pot sa imi dau seama daca eu gresesc, si unde. Am incercat sa vorbesc deschis cu tine, dar surprinzator pt mine imi spui mereu pe un ton raspicat ca exagerez eu, ca tu trebuie sa aduci bani in casa, si asmd.
Iti scriu scrisoarea asta direct tie, dar nu ti-o voi da niciodata sa o citesti pentru ca nu ar face nici o diferenta. Eu doar imi descarc sufletul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aici sunt asternute,,ganduri,sentimente, lectii de viatza.