Stii... mi'e relativ bine. N'am nimic, dar am dor de tine. Un dor de ala din cauza caruia ma rasuceam noaptea in pat, si din cauza caruia nu puteam citi mai mult de 10 randuri, ca imi aminteam de noi, si preferam sa inchid cartea decat sa citesc in gol. Un dor care crestea de fiecare data cand iti auzeam vocea sau iti citeam mesajele. Aveam impresia ca daca te vad o ora, daca te tin in brate si te sarut, o sa imi fie de ajuns. Dar asa'i cu impresiile. Niciodata n'o sa stii dinainte daca e destul sau e putin ceea ce iti doresti. Pentru ca atunci cand ramaneam doar noi doi, parca nu voiam sa se mai termine. Mi'era foarte bine, eram calda si tu ma atingeai mereu. Erai un pisic care tinea in brate un copilas rasfatat. Si simteam cum ma saruti, imi batea inima si mai repede si ma ghemuiam in tine. Cu cat te aveam mai mult langa mine, cu atat te voiam si mai mult.
Si atatea seri ma gandesc la noi doi impreuna si la zilele noastre perfecte. Imi place sa iti recitesc neincetat mesajele, sa mi le imaginez si sa le traiesc asa, in mintea mea. Imi place sa raman in tot timpul asta intr'o amorteala de aia placuta, sa las telefonul deoparte si sa visez in continuare. Fericirea nu'i ceva de neatins. Nu'i nici departe, nici imposibila.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aici sunt asternute,,ganduri,sentimente, lectii de viatza.