blestemată de-a nu te fi putut uita?...

Nu stiu cat timp o sa ai sau o sa-ti faci sa citesti nebuniile mele de aici...
Nu stiu nici de ce iti scriu... as putea la fel de bine sa te sun si sa vorbesc in stilu-mi caracteristic non-stop... obosindu-te pe tine... gata oricand sa ma asculti...:)

Nu-mi iesi din minte de 2ani... n-am ganduri pentru altceva, n-am chef decat de tine, n-am suflet decat pt tine, n-am cuvinte pt altul, rabdare pt altul, zile pt altul si nici... nu vreau pe altul...
De ce...?
Cand ar fi trebuit sa nu te vreau deloc... tocmai pe tine...?
Am o mie de intrebari... evident, fara raspuns si destinatar, caci n-o sa ti le pun, poate... niciodata...
Ma-ntreb cat o sa pot... si de ce totusi... am putut cu tine.. TOT...
E atata nebunie in jurul meu... nici nu sti cum mi-ai rascolit... lumea... Eram linistita... eram impacata cu mine... Credeam ca o sa apara la un moment dat un baiat caruia sa-i prind mana si sa plecam zambind prin viata si ca o sa incerc sa-mi ocup timpul mai mult cu viata profesionala... credeam ca o sa am o familie in 2, 3 ani si un copil frumos...
Mai cred si acum asta si-mi doresc din tot sufletul meu de om... dar acum lucrurile s-au schimbat... si eu chiar n-am gresit cu nimic... M-am impedicat de tine, si oricat as vrea sa te vad ca pe un obstacol... nu reusesc asta..
Tu stii ca eu n-as fi renuntat la viata mea de acum pt nimeni..? Stii...
Ce nu sti tu... e ca pt. tine simt ca as renunta la toate astea... si ca as lua-o cu tine de la capat, ca nu exista imposibil cu tine!
Cum pot sa simt asta din tot sufletul... cu toata convingerea..? Cuuuum...?!!!

Mi-e teama de nebunia asta... nu ma-nteleg... eram extrem de hotarata in multe privinte... eram stapana pe viata mea si credeam in prioritatile si principiile mele... De ce mi-ai dat lumea peste cap...?

Tocmai pt ca n-am avut un raspuns la intrebarea asta... am incercat... fara rezultat, sa renunt la tine... implicit... la mine... de cateva ori...Caci... TU, acum, insemni... EU... cu tot ce am, ce simt, ce cred, ce vreau... ce... n-am...
Pt ca imi lipsesc atatea...

Stii ca de multe ori am simtit ca sunt... praf...? N-ai crede... Abia m-am adunat cateodata... si asta pt ca imi parea rau de cat rau adunam in jurul meu, fara sa merite cineva...
Stii ca am invatat sa pierd si sa zambesc dupa ce am pierdut, dar sa mor... in interior, de fapt?
Stii ca atunci cand o sa devii...`trecutul` meu prezent... o sa mor... fara a muri de fapt...?
Stiu ca relatia cu tine, poate fi usor asemanata cu o obsesie... si mai stiu ca oamenii care nu vad, nu cred... si cei care nu simt... nu au... nimic.

De ce mi se pare ca lumea mea esti tu? De ce... cand tocmai tu, n-ar trebui sa-nsemni asta..?

Cam asta se plimba prin capul meu de 2 ani... intrebari, ganduri, idei, zambete, emotie, risc maxim, toate... invaluite de iubire... atat de multa iubire...
Si stii ce-mi lumineaza viata? Faptul ca ma iubesti la fel! Cum poti sa ma iubesti atat? Cum am ajuns pana aici...? Etsi ksafnika...

Nu pot sa cred ce-ti scriu... aproape ca-mi vine sa ma-ntreb daca eu sunt cea care simte atat de profund!
N-am idee ce mi se-ntampla, am obsesii?

Totusi, din cauza ideilor nu s-a prabusit nimeni, pt obsesii nu garantez!...

Si am o speranta... speranta uitarii absolute, desi acea speranta are toate sansele sa devina disperare...




Ne vom desparti, e singura certitudine a acestei iubiri nepamantesti, aparuta, asa... deodata...

Ma gandesc... ca nu vei mai fi, ca vei iubi pe altcineva, ca vei avea viata ta... ca traiesti fara mine, ca nu voi fi pt. tine decat cineva care locuieste in gandul tau si-atat... ca n-am trecut dincolo de fiinta ta si de tot ce-nsemni tu... ca nu te-am marcat...ca nu ma vei mai iubi cu intreg continutul fiintei tale... cu totalitatea existentei tale...Neimplinirea acestei iubiri... nu poate duce decat la prabusirea mea... cu totul! Dar nu conteaza, a meritat orice... timp si spatiu si tot ce-a stat intre noi... Tot!

Cu tine simt ca am curajul fiecarei clipe... aici nu exista urmari, consecinte... parca suntem nebuni! N-am crezut ca exista iubire asa... decat in cartile filozofilor, pe care, spre rusinea mea, i-am crezut nebuni... o buna bucata de timp a adolescentei mele...

Iata, cum, in fiecare dintre noi exista nebunia iubirii... Pacatul este ca, nu toti au norocul s-o traiasca... si darul liric s-o povesteasca... :)

Te iubesc, si asta n-o sa se schimbe niciodata! ... Cel putin, NU pe parcursul acestei vieti!

P.S. E bine sa stii si tu, ca... o existenta care nu ascunde o mare nebunie... nu are nicio valoare!
Si mai stiu ca in timpul zilelor ce-ti vor trece atat... de greu ... iti voi ramane... unica! Caci unic imi vei ramane si tu...

Pe curand... "I.E."